Cateodata imi rezem obrajii in palme si ma gandesc la diferite lucruri la care nu gasesc raspuns.Si stau pe loc zeci de secunde care parca sunt veacuri,apoi ma intreb :''De ce sunt atat de lipsit de har ?''. Uneori am clipe in care zici ca plutesc in aer, ma uit precum un pustnic in gol si raman realmente cu gura cascata,atunci cand observ minunatiile unora pe langa lipsurile mele.Dar nu-i nimic,tot timpul ma consolez stiind ca am o viata in care imi pot demonstra calitatile,imi pot indeplini dorintele si pot da culoare vietii mele exact asa cum este mai frumos.Acum nu fac o catastrofa din faptul ca nu m-am nascut un ''norocos'',ca altii,care sa nu munceasca niciodata,care zi-de-zi sa se plimbe prin mall-uri si sa vina acasa cu pungile pline sau care sa viziteze la fiecare luna cate-o tara.Am invatat sa spun tot timpul '' asta este,va veni si ziua mea '' , dar oare exista acea mult asteptata zi? Eu tin sa cred ca exista,numai ca trebuie sa o ajut si eu ca sa vina,trebuie sa lupt si sa ma indrept eu catre ea,sa fiu sigur ca o voi gasi.Trecand peste multe esecuri,nu de mult am decis sa ma schimb. Si nu numai ca m-am schimbat eu,dar am schimbat si lumea...................................cea in care traiesc eu.
Aceasta stare cred ca o are multa lumea din universul acestA! Dar ai dreptate...va veni si ziua ta!
RăspundețiȘtergere