Merg prin ploaie si prin vant ,avand pe mine doar o camasa sfasiata de caini si o pereche de pantaloni plini de namol . Nu imi pasa ! Merg in continuare , chiar daca lumea se uita uimita la '' vestimentatia mea''. Am ajuns sa fiu un nimeni in fata lor,am ajuns sa nu mai insemn nimic pentru ei cu toate ca am facut multe.Nu sunt revoltator,nu agresez pe nimeni pentru asta.Tac si merg mai departe,insa natura se dezlantuie si ma doboara.Nu mai am forta,nu mai pot inainta,cedez,cad in genunchi in fata lor ,ei nici macar nu se uita la mine,imi intorc spatele si se fac ca au alte treburi de facut, dar nu implor pe nimeni sa-mi acorde ajutor,nu cer mila.Sunt in genunchi,dar mana nu mi-e-ntinsa,nu sunt distrus totalmente,inima inca se zbate iar asta inseamna ca supravietuiesc.Singurul meu ajutor in aceste momente vine de sus.Acolo exista cineva care tot timpul mi-a vegheat drumul,el e singurul de la care primesc ajutor.Ma uit spre cer si simt cum prind putere.Ma sprijin in pumni si usor ma ridic in picioare,imi privesc semeni si plec mai departe.A doua zi revin in acelasi loc,insa totul e schimbat,oamenii sunt distrusi si fara ajutor.S-au inversat rolurile.Unii dintre ei nu ma mai cunosc,altii au ramas coplesiti de ceea ce vad.Imi cad in genunchi si-mi cer iertare. Ma uit la ei , le dau mana si ii ridic in picioare . In aceste momente le ofer hrana,adapost si imbracaminte .Dupa aceea ma dezbrac de hainele scumpe , ma imbrac in cele de ieri si le cer un singur lucru : sa nu uite niciodata de baiatul cu panataloni de namol si camasa sfasiata.Sper ca de acum incolo sa nu mai criticati oamenii neajutorati dupa aparante ci doar dupa fapte. '' Extras dintr-un caz real '' .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu