Nu stiu, sunt depasit....

      Dintotdeauna mi-a placut sa cred in imposibil facand misto de posibil.Dintotdeauna am vrut sa fac ce nu stiu,lasand la o parte ce stiu. Acum a venit momentul ca cineva sa-mi puna si mie un capac pentru a ma scoate din starea asta de atotstiutor.In decursul zilei de azi mergand pe o alee din Bucuresti,am intalnit o batranica,abia mergea cu o sacose intr-o mana, iar in cealalta bastonul,necajita si neajutorata.O intreb : '' mamaie ,te pot ajuta cu ceva ? '',la care ea raspunde : '' Mamica,nimeni nu ma poate ajuta,doar bunul Dumnezeu ''. Auzind acest lucru incep sa ma pun pe ganduri : '' oare de ce o fi spus asta? '', si o mai intreb un lucru : '' Dar ce ai mamaie,de ce esti atat de necajita? '', in cateva secunde primesc si raspunsul : '' De ce nu as fi mamica!?, am o varsta care ma ingrijoreaza, sanatatea mea e intr-o agravare continua,copii nu ma mai viziteaza,pensia nu ma ajuta cu nimic,sunt la pamant. Apoi m-am lamurit ca aici sunt depasit,nu stiu cum as putea-o ajuta,nu credeam ca pot,era imposibil,avea dreptate doar Dumnezeu o putea ajuta.